Avem nevoie de acceptul tau!
GUN.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a gun.ro cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date.

Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Iti multumim pentru acest accept si iti reamintim ca iti poti schimba in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Politica de confidentialitate & Cookies

Interviu: Despre Social Media cu Denis Batiescu – Social Media Specialist

Astazi in “camera de interogatoriu” avem un Social Media Specialist al echipei Gun Media. Denis Batiescu, cea mai energica fiinta din birou, a fost timida la inceputul interviului, dar dupa cateva minute … (aveti mai jos transcrierea completa a discutiei noastre)

Povesteste-ne despre tine in timpul liber

In principiu sunt la fel oriunde, poate un pic mai energica fata de cat sunt la birou. Daca ar fi un lucru pe care il fac diferit la birou este ca incerc sa imi las grijile de acasa la intrarea pe usa. Sunt de parere ca la birou trebuie sa fie o atmosfera buna, toata lumea sa fie bine dispusa. Imi place sa citesc. Imi plac chestiile handmade (visul ei este sa aiba un magazin online in care sa vanda produse handmade facute de ea :D) si iubesc pisicile. Merg si la sala destul de des, nu prea stie nimeni asta, dar vor afla acum.

Poti explica in cateva cuvinte domeniul tau de activitate?

Sunt specialist Social Media, iar in agentie ma ocup de strategiile campaniilor de marketing pe retelele sociale, Facebook, Instagram, LinkedIn. De-a lungul timpului am facut mai multe lucruri la Gun Media. La inceput scriam advertoriale, ulterior postari organice si mai apoi am primit si cea mai provocatoare resposabilitate, cea de a crea strategiile campaniilor de social.

Ce inseamna Social Media pe intelesul tuturor?

Social media, intr-o definitie simpla, este un loc in care vei gasi lucruri care te intereseaza pe tine, iti vei gasi prietenii, iar noi agentiile de performance ne folosim de aceste locuri pentru a plasa produsele si serviciile clientilor nostri astfel incat sa ajunga la publicul tinta. Mai bine zis, Social media este un loc in care principalul scop este sa comunici cu prietenii tai, dar si cu brandurile tale preferate.

De ce Social media? Cum ai ales acest drum din punct de vedere profesional?

“Nu l-am ales eu, m-a ales el pe mine” – glumesc -. Initial nu stiam ca asta o sa ajung sa fac. Am terminat Publicitate la facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. Toata lumea vorbea despre faptul ca este important sa te angajezi intr-o agentie de marketing. La sfarsitul anului doi m-am decis sa ma angajez. Am gasit anuntul de angajare de la Gun Media, m-am prezentat la interviu si ne-am placut reciproc, asadar uite-ma aici dupa mult timp :D. Practic, in timp, mi s-a dezvoltat apetitul pentru Social media si tot ce tine de marketing online, observand ca asta e viitorul.

Care este nisa de business pe care iti place sa lucrezi cel mai mult si de ce?

“Beauty” – Am omis sa zic la inceput ca sunt pasionata de machiaj. Imi place foarte mult sa creez campanii de promovare a produselor de infrumusetare pentru ca sunt produse pe care eu le-as folosi si pentru ca ai sansa sa urmaresti comportamentul unui consumator care revine pe site. Produsele de infrumusetare sunt lucruri de care nu ai neaparata nevoie, dar le vrei si practic ma regasesc in comportamentul publicului din aceasta nisa.

Care sunt etapele pe care le parcurgi in crearea unei strategii de Social media pentru un client nou?

Ceea ce conteaza cel mai mult in crearea unei strategii este discutia initiala cu clientul. El va sti cel mai bine care sunt atuurile lui in piata, care sunt obiectivele pe care doreste sa le atinga, care este strategia lui de business. Lucrurile acestea sunt foarte importante. Ulterior noi venim cu strategia de campanii. O explicam clientului in asa fel incat sa o inteleaga si poate chiar sa vina cu idei noi, sa devina proactiv. Cel mai frumos sentiment este atunci cand ai pornit campaniile si in scurt timp iti sunt depasite asteptarile. Practic asta este o confirmare ca s-a creat o legatura stransa cu clientul, ca amandoi ati inteles perfect colaborarea si ca ati ales cea mai buna strategie.

Cum poate fi influentat, prin campaniile de Social media, un vizitator pentru a deveni client?

Un lucru pe care incerc sa il aplic tot timpul este sa pun pret pe beneficiile pe care le va avea si pe “tonalitatea” mesajului, care ar trebui sa fie una potrivita in functie de nisa si public. Intotdeauna trebuie sa ai in vedere ca mesajul pe care l-ai ales sa te faca pe tine sa ai o reactie, fie ca este una emotionala sau una fizica care sa te impinga sa apesi pe anunt. Apoi este foarte important vizualul si cum te integrezi in platforma. De multe ori incercam sa iesim in evidenta, dar totusi sa fie cumva natural. Gandeste-te ca citesti o carte de dragoste, iar la jumatatea paginii apare un pasaj dintr-un roman de razboi. Asta trebuie evitat! De-a lungul timpului am observat ca atata timp cat te apropii cat mai mult de continutul natural pe care publicul se asteapta sa il regaseasca in platformele de Social media, cu atat mai mult ai sansa sa reactioneze la acel anunt. Nu va observa diferente dintre postarile prietenilor lui si o reclama.

Cum crezi ca va evolua Social media in viitorul apropiat? (5-10 ani)

Se observa un trend foarte mare catre continutul video si cu siguranta va creste semnificativ. Eu sper, contrar jobului pe care il am, ca platformele sa ramana cat mai personale. In fond, dupa cum spuneam si mai devreme, platformele de Social media te ajuta sa tii legatura cu prietenii, locurile si sursele de informatie relevante pentru tine. Daca asta se schimba, platformele isi vor pierde relevanta, iar odata cu asta oamenii nu o sa le mai viziteze. Daca atunci cand intru pe Facebook nu o sa mai vad postari ale prietenilor mei sau ale unui blog pe care il urmaresc, nu o sa mai petrec timpul acolo. In concluzie, imi doresc sa se pastreze echilibrul intre lucrurile personale si reclame.

Ce sfaturi ai da unui tanar care doreste sa aleaga ca domeniu profesional Social media?

Sa fie entuziast, entuziasmat si sa isi doreasca sa invete. In plus, sa incerce cat mai mult. De multe ori se intampla sa pornim la drum cu ideea ca dorim neaparat sa facem un anumit lucru si sa ajungem la concluzia ca lucrul acela nu ni se potriveste, nu ne satisface. Ca persoana nou intrata in domeniul Social media nu trebuie sa iti fie frica sa vii cu idei si propuneri. Noi, cei cu experienta, poate avem o modalitate mai repetitiva de a face lucrurile sa se intample si avem nevoie de idei fresh.

Stim cu totii ca esti una dintre cele mai bine dispuse persoane din birou. Cum reusesti?

(Pauza de ras si roseala in obraji) Multumesc! Asa sunt eu. Incerc sa nu aduc problemele de acasa la birou. Imi place sa fac oamenii sa rada si sa se simta bine in preajma mea. Nu am o reteta pentru asta, dar conteaza foarte mult si colectivul din care faci parte. Pot zice din tot sufletul ca aici, la birou, ma simt ca acasa.

Primul cuvant care iti vine in minte cand auzi:

Facebook: Timp

Trafic: Website

Marketing: Online

Echipa: Gun

Gun Media: Echipa

Moto: “Fii empatic! Nu te pune doar pe tine pe primul loc, ci si pe ceilalti din jurul tau.


Acestea fiind scrise, ne citim peste doua saptamani.

Restul interviurilor proiectului “camera de interogatoriu” pot fi găsite aici:

-> Robert Trandafir 

-> Ana Florea

-> Florin Anghel

-> Claudia Dragulin

-> Claudiu Bob

articol scris deCătălin Dumitru

Ador să cunosc și să vorbesc cu toți din jurul meu, iar atunci când nu vorbesc oamenilor, le scriu.

vezi articolele scrise de Cătălin