Echipa

Echipa este atuul cel mai valoros al agenţiei!
Bună, noi suntem Gun Media!
Suntem o echipă de oameni cu experiență în digital marketing și un grup de prieteni care împart aceeași pasiune.
Credem că echipa este atuul cel mai important al agenției. Iar acest lucru ni se confirmă nu doar prin trainingurile, cooperarea și implicarea care stau la baza reușitelor obținute, dar și prin relația de prietenie pe care am dezvoltat-o. Atmosfera caldă de la birou, micile glumițe, jocurile de Darts sau distracția de la serile de board games ne unesc și ne ajută să lucrăm și mai bine.
Unii dintre noi, au peste 13 ani de experientă în marketingul online, iar împreună țintim performanța de peste 9 ani. Suficient timp în care să testăm, să ne perfecționăm, să învățăm din greșeli și să ne autodepășim.
Iată-i pe oamenii din spatele Gun Media, din spatele cifrelor, analizelor și strategiilor pe care le implementează zi de zi. Oamenii care fac ca magia să se întâmple!

Robert Trandafir
Robert este co-founder al agenției și omul de bază cu idei out of the box atunci când ai nevoia cea mai mare.
Cu un puternic background de SEO, Robert s-a dovedit a fi și un foarte bun om de vânzări, strateg și problem solver. Te scoate din zona de confort și te încurajează să îți depășești limitele.
Este genul de om foarte energic, îi place să se implice în toate activitățile agenției, să facă planuri și să se asigure că obține rezultatele așteptate.
Despre marketingul online, credem că i se potrivește mănușă…încă din 2007. Are parte de provocări zi de zi, îi place să fie la curent cu noutățile, să înțeleagă businessuri și să găsească cele mai bune soluții de promovare.
Cu siguranță, nu are timp să se plictisească. Și nici noi, atât timp cât îl avem în preajmă. 😊

Ana Florea
Ana este co-founder al agenției și activează în marketingul online încă din 2009. Cu un background de om de vânzări, Ana a dovedit de-a lungul timpului că nimic din ce și-a propus nu a fost imposibil.
Din dorința de a înțelege mai bine procesul de promovare pe Google, în timp, a migrat din zona de vânzări spre cea de specialist Google Ads. Apoi, și-a dorit ca agenția să fie printre cele mai bune din țară. A și reușit în 2016, când a obținut certificarea de Google Premier Partner.
Ana este cea care se ocupă și de crearea procedurilor din agenție. Din 2019, a implementat un sistem avansat de urmărire și dezvoltare a proiectelor desfășurate. Este analitică, corectă și foarte directă…aaa, și are un simț al umorului pe care doar câțiva colegi îl înțeleg.😊
Este direct implicată în dezvoltarea departamentelor de marketing online și, mulți dintre noi, îi suntem recunoscători pentru rapiditatea cu care ne-am dezvoltat în agenție.

Florin Anghel
Florin este co-founder al agenției, tot cu peste 13 ani de experiență în marketing.
Prima lui pasiune a fost istoria. Noi spunem că încă mai este. Nu ratează niciun moment să vorbească despre strategii politice sau istorie. Ulterior, au urmat vânzările și specializarea în campanii de Google Ads.
Este un strateg bun, iar asta o dovedește zi de zi, nu doar la jocurile de Darts, dar și în dezvoltarea de strategii pentru unii dintre cei mai mari clienți ai agenției. Și, împreună cu specialiștii Google, Facebook și SEO, generează rezultate de top.
Bancurile sale sunt un deliciu, mai ales la prima oră a dimineții la cafea și mereu ne binedispune cu întâmplări hazlii. Aaa, și știți acel gen de persoană care spune “de luni mă apuc de sport”, dar nu specifică care luni/ care săptămână/ care an? El este. 😊

Alexandru Curtașu
Alex a dovedit că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, nimic nu e prea greu. Nici atunci când începi să îți iei certificările pe bandă rulantă la câteva săptămâni după ce ai început să lucrezi în agenție. Nici când ai și facultate, job și rămâi și la buget. El le-a bifat pe toate.
Noi spunem că diminețile fără glumele lui Alex și zilele la birou ar fi mai triste.
În plus, face o treabă de nota 10 atunci când e vorba de implementat strategii, optimizat campanii și câștigat meciuri de Darts.
Este organizat, uneori PREA organizat. Știe ce va face la orele 13:00, 15:00, 20:00…etc. Voi aveți astfel de colegi? Am auzit că sunt de pe o altă planetă. 😊
Awards Facebook Ads și Google Ads.

Mădălina Badea
Mădălina strălucește alături de noi din 2019. Cu un background de jurnalist, și-a dat seama cât de importantă este creativitatea în tot ceea ce scrie și face. Iar uneori, ideile ei sunt de milioane.
Mădălina este Head of Content & PPC Specialist și are grijă să adauge sarea și piperul în strategiile de comunicare ale clienților noștri.
Este jucăușă, prietenoasă și se dedică 100% proiectelor sale. E axată pe performanță nu doar în cadrul departamentului de content, dar și în jocurile de Darts…chiar dacă uneori ne mai păcălește la calcule.
Aaa, și dacă l-ați întreba pe Alex, cu siguranță ar zice că Mădă este mica lui teroare, zi de zi. Se contrazic până când cel mai înțelept cedează. Au decis să facă cu rândul. Momentan e remiză. Momentan..
Awards Facebook Ads, Google Ads & LinkedIn.

Daniel Mereuță
Daniel este exemplul cel mai bun al autodisciplinei și al performanței pe care le poți obține, pornind de la curiozități. Călătoria lui în lumea marketingului online a început acum mai bine de 10 ani. Înainte să se alăture echipei noastre, a dezvoltat conturi de Instagram cu zeci de mii de followeri, iar apoi și-a concentrat atenția asupra promovării prin campanii plătite.
Daniel are grijă să adauge un strop de magie în tot ceea ce face, iar rezultatele să fie peste așteptări.
Minuțios în toate acțiunile, A/B testingul pentru el este cheia succesului de fiecare dată. Și dacă e vreo audiență sau vreun interes la care nu te-ai gândit, Daniel sigur le-a încercat deja și evaluează și rezultatele.
Awards Facebook Ads și Google Ads.

Matei Stoinea
Performanța se atinge mai ușor în echipă, iar Matei a venit la momentul potrivit în echipa noastră.
Matei se asigură că anunțurile clienților noștri se vor afișa întotdeauna pentru cele mai relevante căutări iar rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor.
Putem spune despre el că este omul care ne ține la curent cu toate știrile și noutățile din orice domeniu…de la politică la lumea mondenă.
Awards Facebook Ads și Google Ads.

Livia Olteanu
Livia este pasionată de analiza comportamentului uman, motiv pentru care și-a dorit mult timp să urmeze calea psihologiei. A ajuns însă să studieze publicitatea, care are o legătură atât de fină cu psihologia.
Lucrează în domeniu deja de mulți ani. A trecut prin ATL, BTL și chiar PR, pentru a se opri la digital marketing, care îi și place cel mai mult. Asta pentru că digitalul este domeniul cel mai ofertant din punct de vedere cifre – a doua ei mare pasiune. Îi place să poată vedea rezultatul concret din ceea ce face și în digital asta este realizabil.
Orice nou business analizat, încearcă să îl înțeleagă înainte de a propune o strategie de comunicare eficientă. Și da, deși butonează orice lucru nou apărut în Facebook sau Google, îi place mult strategia de publicitate, aceasta fiind elementul diferențiator pentru o promovare de succes.
Citește mult, dar mai puțin decât și-ar dori. Îi plac călătoriile pe care și le planifică din timp și cu mult drag.

Alexandra Pașcan
Alexandra pe cât de mult zâmbește și glumește, pe atât de mult muncește.
În timp, gândirea strategică, pasiunea pentru research și copywriting au îndreptat-o către online marketing. Iar atunci când se implică într-un proiect, indiferent cât de mic este, ea sigur îl va trata cu maximă seriozitate.
E genul de om ce în momentul în care unii aproape că ar renunța, va spune: ”Încă puțin. Nu se poate să nu găsim soluția!”.
Este extrem de organizată și muncitoare. Uneori chiar avem impresia că ziua parcă-i mai lungă pentru ea.
Cu jobul în digital marketing, ea are timp și pentru cursuri de perfecționare, voluntariat, sport și chiar relaxare. Dacă o vei întreba care-i secretul, cum reușește să le împace pe toate, ea îți va spune mereu că ”toți avem 24 h, dar priorități diferite!”. 😊

Ciprian Mircea
Ciprian a fost dintotdeauna pasionat de tot ce ține de IT. Fiind și un “quick learner’’ a reușit să găsească repede soluții atunci când a identificat probleme în diferitele domenii în care a activat.
Cu un background vast în web development, a migrat încet către o zonă care crede că i se potrivește de minune. Așa a ajuns să fie parte din departamentul SEO de la Gun, locul unde țintește să devină renumit ca “the fastest seo gunslinger in the west”.
Are bune abilități strategice și îi place să gândească mereu în perspectivă, iar felul său competitiv de a fi, îl face să primească cu brațele deschise orice tip de provocare i se ivește.
Plin de creativitate și idei noi, a avut mereu o atracție și către partea artistică, practicând desenul de mic, iar apoi lucrând cu programe de editare grafică. Recent, când mai găsește timp și inspirație, adoră să creeze clipuri video în stil cinematic.
Deși poate spune că a cochetat cu multe domenii și “a gustat un pic din toate”, continuă să aibă o poftă insațiabilă de cunoaștere, dar și de dulciuri, bineînțeles!

Lexa Iorgu
Cu un background divers în zona de visual content creation (grafică, fotografie, video, concepte, styling, DTP), Lexa crede că “if you can imagine it, you can do it”.
Se adaptează ușor și înțelege businessurile brandurilor cu care intră în contact la GUN.
Este intuitivă și îi vine natural să găsească soluții salvatoare pentru orice situație, însă îi plac propunerile informate și justificate, pentru că, în ciuda celor care o văd strict ca o persoană creativă, este extrem de analitică.
Îi place să lucreze smart, organizat și eficient. N-o să-i prinzi glumele din prima – it’s an acquired taste.
Susține antreprenoriatul românesc și vrea să contribuie la dezvoltarea lui prin munca pe care o face.
Crede că “nu există nu pot”, cu excepția punctualității.

Florin Gîrtan
Florin are 13 ani de experiență în SEO, timp în care a lucrat ca specialist in-house pentru companii internaționale, având experiență atât în B2B, cât și în B2C.
A început să facă SEO de pe vremea directoarelor web și a “linkbuilding-ului manual”, deci poate spune ca a crescut odată cu industria. Cel mai mult în SEO îl atrage partea tehnică, fiind ca un puzzle pentru el pentru care încearcă să găsească soluții astfel încât să ajute orice site să performeze din punct de vedere organic.
În timpul liber, îi place să facă fotografie de stradă, machete de avioane și să urmărească orice gadget nou.

Radu Vîlsan
Radu a ajuns la Gun Media încă de pe băncile facultății, și deși era la început de drum, cu puțină experiență în digital marketing, a reușit să învețe totul foarte repede. Este o persoană organizată, multitasking și îi place să fie cât mai eficient în task-urile pe care le are. Tocmai de aceea, atunci când îi soliciți ajutorul, se ocupă rapid fără să stea pe gânduri.
Îi plac provocările tehnice și caută mereu soluții rapide, dar care vor aduce cele mai bune rezultate în campaniile pe care le gestionează. În plus, îi place să lucreze în echipă, ceea ce îl face un bun coleg pe care te poți baza oricând.
Este pasionat de sport și poți dezbate cu el orice subiect, pentru că sigur va găsi mereu argumente cu care să te impresioneze.

Oana Niculae
Oanei îi place să spună despre ea că este un călător și un mic căutător în viață. A experimentat joburi în resurse umane, vânzări, organizări de evenimente, ca mai apoi, să se simtă tot mai atrasă de lumea marketingul digital.
O fascinează conviețuirea cifrelor cu psihologia umană. Cum spune ea, îmbinarea unui indicator de performanță, cu un text perfect creat este pur și simplu știință. Pentru ea, marketingul digital este dragoste, curiozitate și adrenalină.
Energia și-o ia din timpul petrecut în aer liber, din frumusețea locurilor pe care le descoperă, din oamenii calzi, deschiși și buni pe care îi are aproape.

Oana Iuga
Oana a descoperit că este atrasă de marketing încă din facultate, unde a studiat Media Digitală. Și-a dat seama de la primul curs de marketing online că vrea să devină specialist în acest domeniu. Atunci a aflat primele noțiuni de SEO care au făcut-o să vrea să descopere mai mult.
În copilărie a practicat gimnastică de performanță, ceea ce a învățat-o că disciplina și focusul pentru a-ți atinge obiectivele sunt elementele cheie de care ai nevoie în orice activitate. Acest lucru se vede și în activitaea profesională, unde îi place să se organizeze cât mai bine pentru a termina task-urile înainte de deadline.
Este pasionată de arta machiajului de eveniment și film, iar în timpul liber îi place să facă sport, să se plimbe și să citească.

Adelina Țifrea
Adelina a ales marketingul online pentru că i-a stârnit curiozitatea pentru că implică nevoia de creativitate, un capitol pe care îl stăpânește foarte bine. Spune că deși are momente în care nu se simte inspirată, știe că la final de zi vine cu o idee bună și are încredere în ea că este capabilă să gândească concepte interesante.
Este o fire comunicativă, deschisă și este genul acela de persoană care pune accent pe calitate și este foarte atentă la detalii. Noi putem spune despre ea că îmbină calmul cu ideile creative într-un mod în care mulți dintre noi nu reușim.
În timpul liber îi place să fie cât mai departe de agitația din oraș, să vizitez locuri noi, să asculte muzică și să facă drumeții în natură.

Noemi Mihalyko
Noemi și-a descoperit și dezvoltat pasiunea pentru digital marketing încă din perioada facultății. A intrat în echipa Gun fără să aibă experiență profesională, dar cu un bagaj bogat de cunoștințe teoretice pe care le-a dobândit prin intermediul cursurilor și proiectelor și cu o ambiție de milioane.
Proiectele în care a fost implicată au fost ca un impuls care a făcut-o să își dorească să meargă mai departe în acest domeniu, iar noi nu putem decât să fim recunoscători că a ales să crească alături de Gun.
Noemi este o persoană organizată, implicată și dornică de a învăța continuu, iar acest lucru se reflectă în campaniile pe care le gestionează.