Avem nevoie de acceptul tau!
GUN.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a gun.ro cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date.

Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Iti multumim pentru acest accept si iti reamintim ca iti poti schimba in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Politica de confidentialitate & Cookies

5 tipuri de utilizatori în mediul online. Cum interacționăm cu fiecare dintre ei?

Modul în care interacționăm în online este cu siguranță diferit față de cel în care suntem față în față cu interlocutorul nostru. Asta pentru că în spatele unui ecran, putem fi oricine sau oricum ne dorim. Suntem mai curajoși, mai sensibili, mai aroganți și, unii dintre noi pot fi chiar nervoși sau agresivi. În ceea ce privește profilul sau contul personal de facebook și relația dintre utilizatori, aceasta poate fi mai ușor de gestionat, însă atunci când vorbim de interacțiunea dintre o pagină de companie și fanii acesteia, lucrurile încep să devină mai complicate. Asta pentru că felul în care comunicăm și interacționăm cu fanii noștri, ne definește ca brand și poate spune lucruri importante despre noi și despre modul în care gestionăm situațiile de criză apărute.

O segmentare a consumatorilor de rețele sociale elocventă ajută brandurile să își aleagă fanii în social media, în funcție de nevoile de marketing.

De aceea, am identificat mai jos 5 tipuri de utilizatori pe care i-am întâlnit frecvent în paginile companiilor. Plus câteva sfaturi de care să ții cont atunci când îți dorești să comunici cu ei cât mai eficient. Nu te speria, nimic nu este imposibil! Trebuie doar să ai multă răbdare, să adopți o atitudine pozitivă și să nu te enervezi prea ușor!

 

  1. Fanul înfocat – este acel utilizator care este pur și simplu îndrăgostit de produsele sau serviciile companiei, care interacționează în permanență cu activitatea din pagină, dă like & share fiecărei postări și este primul care comentează, de fiecare dată. Ce putem spune despre el? Merită mai mult decât un like! 😊
  2. Pasionatul de concursuri – cu siguranță ați întâlnit și voi astfel de utilizatori care abia așteaptă anunțul unui nou concurs pe facebook la care să poată participa. Din păcate, însă, cei mai mulți dintre ei nu sunt consumatori ai brand-ului, ci participă la concursuri doar din dorința de a câștiga premiul pus la dispoziție. Iar de cele mai multe ori, acest tip de utilizatori sunt inofensivi până în momentul anunțării câștigătorului, ulterior ei transformându-se în utilizatori agresivi.
  3. Utilizatorul agresiv – și pentru că tot am pomenit de el mai devreme, trebuie să dezbatem puțin acest tip de utilizator pentru că este cel care poate genera o adevărată criză de comunicare care poate lua amploare, în lipsa unei acțiuni sau unei intervenții din partea companiei. Este utilizatorul veșnic nemulțumit, care caută tot timpul un motiv de ceartă, este nervos și folosește un limbaj licențios. El nu se mulțumește cu un simplu răspuns obiectiv al companiei, ci postează nenumărate mesaje și comentarii doar ca să atragă atenția asupra lui și, pe deasupra, incită la scandal și alți utilizatori. Din proprie experiență, primul pas în rezolvarea acestei situații este să răspundeți cu promptitudine și să empatizați cu el, să vă cereți scuze pentru situația creată chiar dacă vina vă aparține sau nu și să îi spuneți că veți face tot posibilul pentru a îi rezolva problema. Ulterior, sfatul meu este de a muta conversația în spațiul privat pentru a nu “atrage” și alți comentatori și a evita un lung șir de replici care nu vor face altceva decât să amplifice situația de criză. Vestea bună este că acest tip de utilizator vă poate redeveni fan! Yey!
  4. Utilizatorul care nu știe ce vrea, dar care tot timpul pune multe întrebări și îți răpește foarte mult timp. De cele mai multe ori el nu cumpără nimic, dar de fiecare dată când vede o promoție este mereu acolo să îl ajuți cu o informație sau cu o recomandare. El este opusul pasionatului de tehnologie și are nevoie de asistență punctuală la orice pas, de la accesarea unei pagini din site, până la adăugarea în coș a produsului. Răbdare, multă răbdare și totul va fi bine!
  5. Atotcunoscătorul sau atotștiutorul – este cel puțin un cercetător britanic, astrolog sau antropolog. Acest tip de utilizator este genul care combate orice informație, orice postare pentru că el crede că le știe pe toate și are răspunsul tuturor întrebărilor. Este sceptiv și nu este niciodată mulțumit, indiferent de ce răspuns i-ai da. El va veni tot timpul cu întrebări și comentarii de genul: „este real tariful prezentat sau faceți reclamă mincinoasă?”, „nu cred că oferiți tot ceea ce promiteți” sau „dincolo era mai ieftin”. Un astfel de utilizator nu trebuie evitat sau ignorat pentru că dacă nu îi vei răspunde, el va veni tot timpul să-și exprime nemulțumirile sau frustrările pe pagina ta. Cel mai bine este să folosești un ton diplomatic atunci când îi răspunzi și să îi aduci dovezi despre calitatea produselor, despre faptul că nu folosești taxe ascunse sau alte aspecte semnalate de către el.

 

Dacă mai sunt și alte tipologii pe care voi le-ați întâlnit de-a lungul timpului printre utilizatorii frecvenți ai paginii voastre de facebook, dați de știre și completăm și noi lista de mai sus!

Până atunci, țineți minte: “Communication is the key! Always!”

 

 

articol scris deAlina Baltac

vezi articolele scrise de Alina